Pazea biblioteca scolara ca pe o comoara. O iubea
Era de o blandete si frumusete din alta lume. Parea plapanda asa ca o intimidam ca sa pot fura carti. Sa ii pot fura carti care eu le consideram ale comunistilor, un bun comun. Lupta mea de clasa
Eram clasa a sasea, nu eram nici eu mai mare, vreo 120 cm
Trebuia sa ai un statut special sa poti intra in biblioteca si imprumuta carti. Hapciupalitiilor nu li se imprumuta pentru ca le murdareau, etc, Asteptai la usa si le aducea ea dintre rafturi. Am pus-o prima oara sa imi aduca 30 pana sa aleg una, astfel am facut-o sa se dea batuta si sa ma lase intre rafturi. Puneam cartile la brau si le strangeam cu cureaua. Cinci volume o data a fost <recordul>. Le ascundeam in pod, sub lana, daca ar fi aflat tata imi rupea capu’. Cand nu era nimeni acasa urcam in pod si stateam cu ele in brate.
Bibliotecara a fost mutata. Daca a fost din cauza zecilor de carti “imprumutate” de mine si care n-au mai iesit la inventar?
Alte zeci le-am <imprumutat> de la biblioteca locala si alte zeci de la cea liceeala.
Prietena ei cea mai buna era profa de educatie civica. Cand m-a prins copiind la o lucrare a incercat sa ma incolteasca vis-a-vis de carti dar am facut toata clasa sa rada de ea.
Cartile le-am donat unui anticariat prin 2011. Donat contra unei sume derizorii. Ideea era sa scap de o apasare ce nu o constientizasem pana atunci.
Pana acum imi aminteam de <imprumutatul> acestor carti ca de ceva copilaresc si funny. Cand mi-a trecut prin ochii mintii intimidarea si ce a mai presupus acest “inocent” furt (si scena cu profa de educatie civica) m-am ingrozit.
“Eu care spuneam adesea” .. Eu care vorbeam de justitie, am prins in sfarsit hotul potrivit.
A fi sau a nu fii detectiv.
Semnez, sustin si declar.
—
